Locale Altele
Marti, 30 Aprilie 2024
Marti, 30 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
„Atenţie, câine rău” – anunţ obligatoriu pe uşile tuturor locuinţelor unde sunt câini
Florin Răchitan  - Luni, 24 August 2009

Un proiect de hotărâre ce va fi dezbătut joi în şedinţa Consiliului Local prevede sancţionarea tuturor proprietarilor de câini din Satu Mare, care nu au afişate pe uşile locuinţelor avertismente cu privire la existenţa unor câini periculoşi în imobil.

 

Concret, este vorba despre o amendă cuprinsă între 80 şi 120 de lei pe care, teoretic, ar urma s-o plătească orice sătmărean deţinător de cîini, indiferent de rasa sau dimensiunile câinilor respectivi, dacă nu afişează pe uşa locuinţei, în loc vizibil, anunţul: „Atenţie, câine rău”.

 

Proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii consilierilor locali, iar viceprimarul Kereskenyi Gabor a recunoscut luni, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca această prevedere să sufere anumite modificări în conţinut, însă ideea e clară: deţinătorii de câini vor fi verificaţi de poliţiştii comunitari şi vor primi amenzi dacă nu vor respecta această nouă regulă.

 

La fel vor fi amendaţi şi şmecherii care organizează curse ad-hoc de maşini prin Centru, turează motoarele sau frânează brusc, ca să impresioneze piţipoancele. Se pare că poliţiştii comunitari vor avea dreptul, dacă vor îndrăzni, să-i amendeze cu 200 RON pentru fiecare abatere de acest gen.

 

De săptămâna viitoare vor fi pasibili de amendă cuprinsă între 100 şi 300 RON şoferii care vor parca pe spaţii verzi, pe trotuare, cei care îşi vor parca maşinile în aşa fel încât să blocheze porţile, intrările în ganguri şi alei sau pe orice fel de domeniu privat, dar şi cei care vor împiedica accesul pietonilor pe trotuare în timp ce descarcă mărfuri din camioane în magazine sau depozite.

 

Viceprimarul Kereskenyi Gabor a mai anunţat că se vor stabili criterii mai drastice pentru acordarea ajutoarelor sociale sau sumelor reprezentând venitul minim garantat. Astfel, va fi sistat orice fel de sprijin financiar familiei în care există o persoană asistată social, dar membrii adulţi şi apţi de muncă ai familiei refuză să presteze muncă în folosul comunităţii, dar la fel vor păţi şi cei care practică cerşetoria, prostituţia sau diferite forme de comerţ ilegal. Ba mai mult, dacă poliţiştii comunitari vor constata că asistatul social îşi cheltuieşte banii pe băutură sau jocuri de noroc, acesta nu va mai primi nici un leu de la Primărie.

Tags: amenda  caine  rau  
1820 vizite
Distribuie pe